Jurnalul unui corporatist sau când libertatea interioară începe undeva în viitor

Sunt corporatist, bine plătit și foarte apreciat, am în față o carieră care se anunță reușită. În fiecare zi mă trezesc cu greu, merg la birou, câștig bine e drept, apoi seara plasez copiii la meditații și apoi venim împreună spre casă.

Între toate aceste acțiuni sau în timpul acestor acțiuni, sunt prea puține emoții și prea puțin sens. Simt că nu îmi aparțin și când totuși simt ceva, acea emoție este furia.

Majoritatea acțiunilor mele nu mă reprezintă pe mine, mă simt îngrădit. Mă simt din ce în ce mai străin de mine. Uneori îmi vine să părăsesc orașul, familia și să plec undeva în munți, să nu mai știu nimic.

În afară de faptul că sunt măgulit de funcția pe care o am, jobul reprezintă nevoia mea de a câștiga o sumă suficientă de bani, ca să îmi îngrijesc corpul, familia. În principal cam la nivelul corpului rămân.

Rareori îmi îndeplinesc o nevoie la nivel de suflet. Când să fac o minimă acțiune pentru mine sunt obosit și nu mai am nici o idee despre ce aș vrea să fac, parcă dispar toate lucrurile pe care mi le-am dorit deunăzi.

M-am schimbat, sunt alt om decât atunci cand m-am angajat, mi-am închipuit că jobul va fi plin de creativitate, că în sfârșit am ajuns acolo unde spuneau ai mei că trebuie să ajung. La finish, după ce am îndeplinit obiectivul preluat din familie, am început deja să obosesc, parcă s-a terminat bateria.

Am ajuns să cred că ce fac eu zilnic ar putea face un copil cu 8 clase, bine instruit. Și în fiecare zi mă cobor la nivelul muncii mele.

Ca să mă cobor, înseamnă că renunț la mine, ca să mă prefac că corespund. Căci ce aș putea să fiu eu dacă n-aș corespunde, nu-i așa?

Și dacă în fiecare zi impregnez locul cu o respingere inconștientă, oare cum sunt banii de la finalul lunii? Impregnați cu limitarea și revolta subconștientă. Parcă n-a meritat efortul meu de a corespunde cu suma asta ridicolă (oricat de mare ar fi).

Uneori vin acasă atât de obosit, încât am energie doar să-mi iau copilul de la școală și să-l plasez la meditații. Stau în mașină pe telefon sau făcând piața, ajungem și cam asta a fost ziua.

În fiecare zi îmi spun că sâmbata asta mergem în natură, însă atâtea s-au strâns de rezolvat că vom sta acasă.

Mă simt încolțit, am 36 de ani și ca să rezist am ajuns să mă gândesc cum va fi la pensie, cum o să mă plimb, cum o să descopăr în sfârșit pentru ce trăiesc. Cine trăiește, eu sau doar corpul fizic pe care-l ocup?

Cu soția vorbesc rar despre ce simt, îi spun de regulă doar că mă simt obosit și oricum n-aș avea ce să-i spun, decât că sunt nervos și trist.

Când visez, visul se întâmplă pur și simplu, eu neputând să intervin. Uneori mi-aș dori să opresc acel eveniment care se întâmplă în vis, fiind trasă într-o realitate pe care o visez și OBSERV că nu am nici o putere să influențez visul.

Abia când mă trezesc, pot interveni în realitatea trăită la lumina zilei.

Și acum te întreb, când nu ți se întâmplă nimic în viață, chiar dacă gândești și faci lucruri în direcția dorită, pare cumva că nu poți influența realitatea, pare o situație foarte asemănătoare visului, nu?

Și care e soluția?

În primul rând, să mă trezesc. Cum? Să pun ceasul să sune, nu?

1. Observ / devin conștient de narcoticele care mă mențin în visare, care sunt frazele hipnotice pe care mi le spun vis a vis de realitatea perceptuală în care trăiesc și care mă mențin în visare.
2. Încep să GÂNDESC, SĂ SPUN ȘI SĂ FAC CEVA DIFERIT, FOARTE DIFERIT. Sunt cazuri extreme în care chiar dacă nu simt, pot încerca mecanic să fac ceva diferit și să observ cât de bine funcționează.

3. Îmi pun întrebarea dacă comportamentul pe care îl am este manifestarea mea, dacă gândurile care îmi trec prin minte sunt gândurile mele și stau să simt pur și simplu, conectându-mă pe orice canal la energia cea mai înaltă, la Planul Divin, la locul din care coboară toată ființa.

Și cum fac asta?

Îndreptându-mă prin intenție dinspre a face înspre a fi.

Primul pas ca să obții ceva diferit în viața ta este să observi ce nu ești tu din tine. NU TREBUIE SĂ DEVII DIFERIT, ci trebuie să devii tu acela care deja ești diferit de ce crezi că ești, să descoperi locurile de incongruență cu tine. În realitatea în care stai, faci lucrurile să fie așa cum știi din vibrația pe care ai ajuns, ca să îți iasă diferit, numai cineva care este diferit le-ar putea obține.

Îmi aduc aminte primul curs de vindecare emoțională, prima dată când real am simțit drag de oameni, de lume și de mine. Sunt mulți ani de când pitrocesc o întrebare:

Cum învață cineva să iubească?

Prin reamintire. Căci iubirea a fost tot timpul acolo, doar eu am uitat de ea, să uit că fost un moment în viața mea când am perceput că nu sunt iubit. Și oricâtă iubire primesc ulterior, momentul traumatic rămâne în câmp, capabil de a se reactiva cu proxima ocazie.

Când un om adult este foarte activ, implicat în multe activități, cu siguranță este în fugă dinspre el spre ceilalți.

De ce ar fugi cineva dinspre el către ceilalți? Când acolo înăuntru nu e un loc confortabil el cu el. Când există un conflict intrapersonal, foarte des când persistă percepția că el s-a trădat pe el. Că acțiunile lui în planul fizic nu corespund cu nevoile sale la nivel de suflet. Când nu există coerență între planul fizic, emoțional și mental.

Și cum aduci pe cineva înăuntrul său?

Punându-l să se uite la el. De unde? Din exterior, prin oglindire și prin conectarea omului cu el la nivel de suflet și cu suprapunerea celor 3 planuri.