Cand mă voi relaxa?

Simt nevoia de liniște, chiar dacă abia m-am întors din concediu.

Aș putea reformula întrebarea cam așa:

Când sunt eu în relația cu mine ?

Când devin liber?

Răspunsul specialiștilor este: când mă golesc de mine.

Și cum mă golesc de mine?

Sau ce înseamnă acest lucru?

La nivel de personalitate: când nu mai sunt într-o dinamică emoțională, în reacție sau respingere, ci accept că mediul exterior comunică cu mine în sensul evoluției mele, prin impulsuri la nivel de subconștient, în scopul aducerii la nivelul conștientului al bagajelor toxice și lucrurilor neîncheiate pe care le port cu mine, împrumutate din sistemul transgenerațional în care m-am format sau din alte planuri translife.

Cum?

Odată cu observarea dinamicilor intens emoționale în care sunt.

Este ca și când luminez o zona densă a trăirilor strămoșilor mei, a relațiilor dintre ei, și energia pe care, vrând, nevrând, o aloc acestor procese de la nivelul subconștientului, devine liberă pentru a fi alocată creșterii la nivelul reprezentării sinelui.

Singurul mod în care eu pot influența mediul, relațiile mele, este doar prin mărirea nivelului de conștiență asupra locului pe care îl ocup în relație cu ceilalți, cu mediul de lucru ori familia.