La nivel de suflet suntem la fel, diferiți suntem doar la nivel de personalitate. Trucuri mai simple, clasificări precum că eu sunt introvertit și tu ești extrovertit îmi explica de ce mă îndepărtez de celălalt în fapt.
Realitatea este că nu îl plac, îl resping.
Câteva diferențe minuscule ne fac uneori să ne simțim speciali sau dimpotrivă, umili. Mai mulți sau mai puțini bani, o carieră mai reușită sau nu, o familie împlinită sau nu, ne separă uneori atât de mult încât pierdem drumul comun și respingem lumea așa cum e, privim întotdeauna la ceilalți în sus sau în jos, după cum îi percepem.
Observă însă că viața ta este un schimb continuu între ce oferi și ce primești, la nivelul fiecărui câmp al tău – câmpul emoțional schimbă continuu emoții cu toți trăitorii planetei și e lipsit de importanță dacă sunt apropiați ție, uneori un război, o secetă sau o foamete vin să separe mai abrupt sau să unească mai abitir percepțiile comune.
Un gând al tău întâlnește în spațiu alte gânduri emise pe aceeași frecvență de alți emitenți. Dacă este iubire întâlnește un gând de prețuire, de iubire. Dacă este ură, întâlnește un gând viclean de răutate sau invidie. Și atunci spațiul devine mai dens și drama devine mai aproape de realitatea zilnică, comună.
Un organ al tău schimbă continuu fluide și substanțe hrănitoare cu mediul măcar de exemplu pentru că mănânci o pâine pentru care mulți oameni au trudit să semene, să culeagă grâul sau să coacă pâinea, fiecare cu gândurile, emoțiile și comportamentul său.
Și percepi cumva acum că ce este în afară seamănă cumva cu ce e înăuntru tău.
Și înțelegând aceste lucruri, te rog să-ți concentrezi atenția spre respirație.
Odată cu aerul realizează că inspiri particulele de oxigen impregnate cu gândurile și emoțiile celorlalți oameni precum și particule infime, cel puțin de piele descuamate, din corpurile trăitorilor de pe Terra, animale, păsări sau oameni.
Adică chiar dacă susții că urăști pe cineva sau că nu vrei să ai de a face cu cineva, oricum o parte din acea persoană este în tine deja.
Contează acum cum îngrijești tu acea parte. Pentru că acum depinde de tine, tu ești stăpânul spațiului în care a ajuns particula.
Și odată cu expirația, dă-ți voie să îți imaginezi cum te împrăștii prin aer, cum particule din tine intră în conexiune cu mediul, cu cei pe care îi placi și cu cei pe care nu îi placi, particule din tine se dizolva în alți oameni, și plante, și animale, îndeosebi acolo unde zăbovești mai mult – la locul tău de muncă de exemplu sau în familia ta. Cu cât stai mai aproape de alți oameni, cu atât îi influențezi mai mult prin ce ești, pentru că particule din tine ajung să fie inspirate de ei.
Și când inspiri, îi aduci înăuntrul tău pe oamenii cu care intri în contact și îi integrezi în tine cu realitățile lor și dacă știi și vezi că le este rău, că nu trăiesc ușor, dă-ți voie să le oferi prin inspirația ta un loc de odihnă, un loc în care să cunoască liniștea, pacea și un pic din dragul tău de lume atât cât poți și vrei să le oferi.
Și devii conștient că, de câte ori inspiri realitatea celuilalt, de atâtea ori ai șansa să o schimbi în sensul creșterii, prin simpla ta prezență, prin faptul că îi conții.
Realizează că uneori este greu să-ți mai dai seama cine ești, poate pentru că în tine sunt atâtea dinamici ale tuturor celor cu care interacționezi zilnic. Poate că de multe ori te-ai întrebat care este motivul pentru care te-ai întristat și nu ai găsit un răspuns rațional.
Și acum ai găsit răspunsul.
Acum înțelegi și simți că nu-i chiar atât de important cine ești, ci doar ce anume faci în timp ce devii și doar împreună cu ceilalți.
Și acum imaginează-ți că tot astfel generațiile interacționează între ele.
Vezi și simte cum corpul tău fizic, mentalul și emoționalul tău captează informații și stări emoționale ale străbunilor tăi, gânduri ale lor, si preiau lupte care nu sunt ale lui și manifestări care nu îl reprezintă.
Poți să-ți imaginezi că fiecare inspirație curăță din mediul tău transgenerațional dinamicile neîncheiate. Poate că a fost dezbinare, nepăsare, neiubire și ură, poate că sunt particule, celule în tine care încă mai poartă acele dinamici. Imaginează-ți că atât timp cât respiri conștient, aceste dinamici se curăță continuu și fiecare celulă este impregnată din ce în ce cu mai multă iubire și pace.
Strânge-te din lume de unde te-ai împrăștiat, din acele evenimente în care ți-a rămas un gând sau o emoție de vibrație joasă, nedorită.
Dă-ți voie să vezi cu ce te-a îmbogățit acel eveniment nedorit pe care l-ai trăit, și acum alege să-l cureți și pentru asta e nevoie doar să respiri conștient.
Și întoarce-te la tine și observă ce forță regăsești în tine să poți curăța toate legăturile și dinamicile în raport cu ceilalți trăitori de pe Terra, indiferent din ce timp sau ce eveniment.
Și puterea ta vine din faptul că acum inspiri conștient și, în timp ce expiri, din tine pleacă intenția de a curăța orice interacțiune, orice urmă de resentiment, tristețe, orice emoție care ar putea contamina mediul comun cu toți trăitorii de pe același palier de timp cu tine sau din trecut ori din viitor.
Alege să manifești, cu un gest firesc, să respiri conștient.
Nu se cere nimic mai mult. Atât.