Om bun si om rau
„Odata, eram adolescenta, citisem undeva ca daca te superi, e semn clar ca ai orgoliu mare. O fi fost afis electoral, o fi fost un slogan pe un zid sau ceva mai profund, nu stiu, cert este ca mi s-a parut ca se verifica si apoi, de cate ori ma loveam de vreo napasta, imi aduceam aminte si REFUZAM SA MA MAI SUPAR. Mai tarziu mi-am dat seama ca de fapt tineam mortis sa nu fiu un om rau.” Alina
Practic ce anume facea Alina? Refuza de fapt manifestarea furiei si experimenta reprimarea sub forma inchipuita de smerenie; nefiresc, autoimpus, si nici macar nu avea efect. Si de ce? Din dorinta de a fi un om bun in ochii celorlalti pentru ca, DA – ne privim cu ochii celorlalti, putini dintre noi real au privilegiul sa se priveasca prin ochii proprii limpezi.
Mai exact cum proceda? Faptic era zen o vreme, fara reactie, in ciuda tuturor intamplarilor, pana cand se umplea paharul cu venin pe care, intr-o zi obisnuita, alegea sa-l bea chiar ea, apoi se revolta pentru ce a ales sa suporte, fiind in ambele variante in conflict. Practic era o lupta intre cele 2 parti manifeste, partea de venin ingerata intern si improscata extern. Alternativ, dupa cum alegea sa hraneasca o parte sau alta din ea.
Dezvoltase practic o noua forma de orgoliu subtila ca orice diavol: avea orgoliu ca ea sa nu aiba orgoliu.
Pare un truc nostim asa observat si detaliat, dar de cate ori ne intrebam in timp util: in ce scop facem sau nu facem anumite actiuni?
De cate ori nu ne falsificam trairile? Ne comportam asa cum am inteles ca ne-ar accepta ceilalti si ajungem sa ne spunem ca chiar comportamentul nostru ne reprezinta si chiar acela este modul nostru de a fi, in general oameni buni.
Si mai precis: lovim in noi de fiecare data cand renuntam la dorintele noastre neconforme cu familia sau societatea si de fiecare data cand ne luptam sa dovedim ce draguti si imaculati suntem, ca sa avem si noi parte de putina afectiune, chiar daca o obtinem fals, fara acceptarea care s-ar cere.
Oricand las morala sau sensul celuilalt sa aiba prioritate pentru mine, oricand cred ca trebuie sa indeplinesc intr-o relatie niste cerinte – o cenzura, fara sa simt, trisez chiar cu mine si deseori imi spun ca ma smeresc sau ca sunt un om bun.
In ceea ce priveste orgoliul, acesta-i frate bun cu judecata: de cate ori de exemplu, nu declar ca „eu nu o sa procedez asa niciodata” si ma trezesc ca dupa un timp am procedat exact la fel, pentru ca, de cate ori judec, raman in vibratia evenimentului judecat, pe care apoi e firesc sa-l replic, astfel renunt la mine si devin celalalt, judecatul.
Ca si cand pe un drum cineva a desenat un sotron si eu sar instinctiv pe fiecare patratica, pe urmele altui om, imprumutand un tipar, desi nu-mi doresc.
Cat de des ne observam in timpul unei actiuni? Mergem pe drumul batut, nu ne punem intrebari care dor, ne imaginam ca ne menajam pe noi sau pe ceilalti.
Am zis ca povestea asta trebuie sa aiba si o morala asa ca, daca simti ca ceva din exterior te preseaza sa corespunzi ca sa obtii cine stie ce, da-ti voie sa observi la ce lucru important pentru tine se cere sa renunti.
Care-i pretul pe care-l platesti si pentru ce? O sa observi ca nu-i deloc o oferta.
Practic terapie de eliberare somato-emoțională a memoriilor de câmp, coaching, regresie în vieți anterioare, radiestezie pentru rezolvarea problemelor personale sau de business, relaționale, profesionale, familiale. 0730 320 791