(Ma refer la relatii, nu la matematica, desi e mega valabil in cazuri de performanta, dar nu intru in subiect.)

Daca eu cred ca viata e un rai, orice eveniment ar veni in realitatea mea, eu voi falsifica intelegerea ca sa corespunda credintei mele ca viata este un rai. Exista si varianta in care creez raiul, dar asta-i alta discutie, la un alt nivel de constienta.

Falsific ca regula Realitatea ca sa corespunda credintei mele.

Daca tu crezi ca viata e un iad, pot sa vina cete de ingeri in realitatea ta ca o sa Ie treci cu vederea foarte usor, facand usor zoom pe dramele din viata ta si daca nu sunt, rezolvi sa identifici o drama – doua in trafic.

Daca poti fi doar curios insa, o sa vezi ce experiente iti mai pune viata la dispozitie, vei fi mereu surprins.

Intamplator, treceam prin zona de receptie a unui hotel unde prietena mea intervieva pe cineva pentru un post junior in vanzari. Trecand prin dreptul lor (ce frumos suna”dreptul lor”) vedeam cum campul ei efectiv inghesuise campul intervievatului agresiv clar.

Mai tarziu, o intreb: Ei, cum e? Il angajezi?

Si-mi spune ca are un feeling foarte bun si ca e ca si angajat omul. Eu socata: Pai cum asa, si atunci de ce-l loveai?

Practic comportamentul era unul instinctiv, conectat la nivelul profund la care nu avea nevoie de informatii pentru a lua o decizie, iar mentalul luase o decizie separat de simtire. Pentru ca acesta este mecanismul nostru automat prin care ne impartim in bucati, simtim doar atunci cand mintea oboseste.

Ne spunem adeseori sau ne spun altii ca o luam razna daca ne permitem sa simtim, sa iesim din normalitatea robotica in care traim.

Ce credea amica mea ca se intampla daca nu-l angajeaza pe om? Rata o ocazie, poate ca nu avea timp, poate ca i se parea omul potrivit profesional, cert este ca si DOREA si VOIA sa angajeze pe cineva musai, si aceasta VOINTA falsifica realitatea.

Cat de des ne raportam doar la task sa ni-l scoatem din minte si nu la importanta actului in sine.. adica ce atata sa consumam simtirea cand putem sa bifam actiuni sa ne linistim constiinta  ca am facut tot ce se poate. Cam asa arata un caz de esec in ce-mi propun, bifand liste.

Da, e drept, uneori o decizie rapida si proasta e mai bine decat nici o decizie, dar sper ca va inchipuiti ca nu e acesta cazul.

Analizand apoi a gasit clar motive pentru care la nivel subtil impingea omul departe. Insa partea rationala nu accepta rezolutia partii care simtea.

In ceea ce priveste relatiile profesionale, personale, de orice fel ar fi, partea care STIE nu e mintea, clar.

Si-i atat de simplu, doar ca e nevoie de un antrenament soc.