Perceptual, eu mă situez foarte rar sau aproape niciodată la același nivel cu ceilalți oameni. O să mă întrebi cum este posibil. Măcar că în pântecul mamei și în primii ani de viață (când creierul e în starea theta) am trăit aceleași emoții trăite de mama. Chiar dacă aș presupune că nu ar exista o preprogramare la nivel de translife (vieți anterioare), oricum aș împrumuta, gol fiind, cămașa transgenerațională și modelul de programare al bunicilor și străbunicilor, fie din partea mamei, fie din partea tatălui.

Asta în primul rând pentru că prima interacțiune o am la nivelul personalității, acolo unde reacția ne definește și nu mă conectez nici măcar la nivelul corpului suflet.

Drept urmare, majoritatea timpului îl petrec îndepărtându-mă de cineva sau tânjind după altcineva, o persoană sau un grup.

Adică sunt persoane pe care le percep ca fiind superioare mie și altele cărora eu mă percep ca fiind superior, mental sau ca nivel de educație, nivel material, nivel de evoluție pe un palier anume.

Și cu ce mă ajută poziționarea aceasta?

În primul rând, am o nevoie de a identifica oameni asemeni mie, ca să creez un mediu de confort, de firesc. Și totuși, dacă suntem atât de diferiți încât este oarecum dificil să identific oameni asemeni mie, fie că vorbim de o relație amoroasă, fie de prietenie, cam ce lecție de viață crezi că îți asumi când te închizi într-un mediu confortabil?

E ca și când ai sta pe loc sau ca și când ai repeta clasa 1 de foarte multe ori pentru că e plăcut să știi abecedarul și să știi lecția care urmează dinainte, pe de rost.

Și pasul înainte pe care îl poți face este să te cobori spre cel care pare a fi mai jos, să percepi locul în care stă cu limitele sale ca omul acela să te poată modela și să te înalți acolo unde posibil să găsești un model pentru tine. Pentru că acolo unde ești te-ai separat, iar separarea nu vine cu o stare de relaxare niciodată.

Și uneori pentru acest exercițiu am nevoie să mă înalț la nivel perceptual și să mă uit de departe, ca și când aș sta suspendat pe cer și aș vedea oamenii ca niște puncte. Și cât de diferite pot fi două puncte? Răspunsul din perspectiva mea este: nu prea diferite. Și tot din această perspectivă pot spune că libertatea vine când mă apropii de ceva diferit și se lărgește când este foarte diferită realitatea spre care îmi dau voie să mă îndrept.